17 iunie 2011

Elevii au talent. Examenul de bac 2011.

„Ana este îngreunată la burtă"

"Spre fundul poeziei, el ne arată ceva mai bun."

„Poetul preferat- Ion Creangă, poezia preferată- Guguță"

„Poetul român, Daniel Defoe si opera sa, Robinson Crusoe.”

„Iubita i-a intrat adânc în el și-n cap"

„Substantivul «zi»- Marie, zi, m-ai schimbat vreodată?"

“Personalitate reprezinta cea mai lata latura a vietii unui om, asemanatoare unei zebre.”

„Edul liric sare de admirație"

“Ploaia este motivul ce produce noroiul.”

“Soarele arată iubita din toate părțile și toate laturile.»

“Gelozia este un personaj ce a participat la receptiunea de la 1848.”

“Poetii au fost cartea, in prezent - caietul, iar in viitor – cariera noastra.”

„Poetul ne demonstrează multe și de toate. Și chiar interesante"

"Dragostea te inhata, te ridica sus, si te doboara apoi jos. "

"Nicolae din romanul Ioan Slavici."

„Lectura este un bold al cunoașterii"

“Personalitatea este organismul dinamic din cadrul individului.”

“Poezia e un animal de mare ce traieste pe pamant si doreste sa zboare.”

“Gheata fierbinte e dulce la gust.”

“Iubirea e un corp sanatos si o minte proasta.”

„Pe fruntea Elenei, foarte fierbinte, poți face popcorn."

„Otilia s-a căsătorit cu George Coșbuc."

“Am pus apa fierbinte si-am spalat niste cuvinte.”

“Femeia s-a nascut in zi de lucru, de asta este harnica si trebuie sa fie sluga barbatului.”

“Un autor devine celebru, nu violand cuvintele, casatorindu-se cu ele.”

“Personajul de la Frasa a fost creat de Maria Preda, care era o tânără bălaie și frumoasă.."

„Grigore Vieru s-a pornit la Chișinău la școala de aviație. Dar pentru că era prea slab, s-a dus la scoala de poeti. A sfârșit așa ca și fiul luia- cu ale luia."

„Stimată comisie de verificare, pe vârful peniței dumneavoastră stă soarta a mii de copii. Ajutați-ne să dăm examenul. Merci. Pupici!"

DA acest articol nu are nici o legatura cu tematica blogului dar am socotit de cuviinta ca ceva amuzant din viata nu ar strica!!! Andrei postat de pe www.protv.md

16 iunie 2011

Afaceri pe internet - mit sau realitate - continuare.

Bună parte a zilei stimate cititor, in acest articol eu îmi voi continua mai departe gîndurile mele referitor la "Afaceri pe internet - mit sau realitate".
Ceea ce am scris mai anterior este doar părere mea la acest subiect așa ca voi fi bucuros pentru orice critica. Am finisat atunci cu faptul că trebuie de muncit în domeniu și cine se teme de muncă acela s-o lase baltă dar poate măcar să încerce, cine știe poate va intra în azart :) și va avea succese mari, da, spuneam că trebuie de muncit dar ce roade fără de muncă? La sigur că trebuie de muncit, și mult, poate fără succes de la început dar fiți siguri că experiența acumulată vă va prinde bine pe viitor !
E foarte bine dacă posedați careva cunoștințe în domeniu programării web și a promovării pe internet, dacă nu, nu e problemă căci sunt persoane reale (eu neapărat voi posta informații despre acești oameni DE LA NOI DIN MOLDOVA) care au avut succese și fără a avea cunoștințe în domeniu destul doar să aveți o idee bună și desigur un mic capital pentru a achita programiștii, drept că pe lînga programiști veți mai avea nevoie și de un manager de proiect care desigur va trebui achitat și el.
Bine, acum cred că apare întrebare de genul - cu ce să încep sau ce tip de afacere să pornesc? Referitor la tipuri de afaceri pe internet eu am dat careva exemple concise în articolul meu Modele de afaceri pe internet și în curind vor fi mai multe.
Uite drag cititor pot să-ți dau un mic exemplu. Să presupunem că puteți să scrieți articole interesante pe o tema oarecare, care nu ar fi ea despre automobile computere sau despre dragoste, principalul e să fie interesant și căutat, de exemplu articole despre sex și relații mereu vor fi in vogă. Deci dacă puteți să scrieți interesant și bine nu aveți decît să vă deschideți un blog (definiția de blog o găsiți pe wikipedia.org) sau să vindeți aceste articole care în medie se cotează pînă la 100 lei pentru articol site-urilor care sunt interesante, fiți sigur că veți găsi așa gen de site-uri, eu am văzut anunțuri chiar și pe cunoscutul proiect Moldav www.joblist.md. Cam asta ar fi ca un mic exemplu de la început, să știți că sunt persoane care și-au monetizat blogurile personale și au cîștig de mai bine de o mie euro lunar asta de acasă fără a avea șef și un regim fix, dar ca să faci careva bani dintr-un blog trebuie să știi cum, situație nu e chiar dificilă dacă căutați informații referitoare pe internet, deci ceea ce trebuie să faceți este să va decideți ce gen de activitate ați putea face și "foc la ghete" nu vă fie frică ... .
Gîndiți Planificați Acționați ! Succese. To be continued.
Cu stimă Andrei.

15 iunie 2011

Învaţă să trăieşti.

Odată, un băiat străbătea cu barca un râu vijelios împreună cu o persoană în vârstă, care avea concepţii învechite. Acea persoană a cules o frunză din apă, s-a uitat la ea un moment şi l-a întrebat pe băiat dacă ştie ceva biologie. „Nu, nu ştiu”. Bătrânul i-a reproşat: „Fiule, ai pierdut 25% din viaţă”.

În vreme ce continua să vâslească, vârstnicul a lat o piatră de pe fundul bărcii. A întors-o în palmă, studiindu-i culorile, şi l-a întrebat pe băiat: „Fiule, ştii ceva despre geologie?”. Băiatul a răspuns cu sfială: „Nu, nu ştiu, domnule”. Bătrânul a spus: „Fiule, ai pierdut 50% din viaţă”.

Se apropia amurgul şi vârstnicul se uita pierdut la Steaua Polară, care începuse să strălucească. După ceva timp, l-a întrebat pe băiat: „Fiule, ştii ceva despre astronomie?”. Băiatul, cu capul plecat, a zis: „Nu, nu ştiu, domnule”. Bătrânul l-a dojenit: „Fiule, ai pierdut 75% din viaţă”.

În acel moment, băiatul a observat că stăvilarul uriaş cedase, iar torente de apă curgeau prin spărtură. Repede, s-a întors spre bătrân şi l-a întrebat: „Domnule, ştiţi să înotaţi?”. Bătrânul i-a răspuns: „Nu”. Atunci, băiatul i-a strigat: „Domnule, Dumneavoastră v-aţi pierdut viaţa în proporţie de 100% !”
Nu trebuie să înveţi toate metodele şi tehnicile vieţii. Dar trebuie să fii un elev bun la lecţia „a învăţa să trăieşti”, dacă ai de gând să conduci în mod dinamic. Deoarece a conduce înseamnă a învăţa să trăieşti cu adevărat.

SFATURILE UNUI PRIETEN: Strategiile bogăţiei şi fericirii

autor: Valentin DOLGANIUC
Motto: „Cea mai bună modalitate de a-i ajuta pe cei săraci este să nu fii printre ei.”

Cum să câştigi înţelepciune

Există două moduri în care poţi să devii mai înţelept. Primul este să înveţi din propria experienţă de viaţă, iar al doilea – să studiezi viaţa celorlalţi.

Reflecţia personală

Examinează propriile experienţe de viaţă. Învaţă să reflectezi. Acesta este actul de analiză a evenimentelor din viaţă cu scopul de a învăţa din ele. Acest proces se numeşte „rebobinarea filmului”.

Evenimentele din viaţa ta sunt una dintre cele mai bune surse de informaţii. Nu trebuie doar să fii un călător, să treci pur şi simplu prin viaţă. Trebuie să câştigi ceva zilnic. Fii atent la ceea ce se petrece în jurul tău, încât să poţi înregistra totul în conştiinţă.
Este un timp şi un loc pentru orice. Există momente în care acţionezi şi momente în care reflectezi. Majoritatea oamenilor nu pot găsi timp pentru o reflecţie serioasă. Suntem foarte ocupaţi, neglijăm această componentă extrem de importantă a formulei succesului.

La sfârşitul zilei, poţi petrece câteva momente în care să reflectezi ceea ce s-a întâmplat în ziua respectivă: unde ai fost, ce ai făcut, ce ai spus. Analizează ce a dat rezultate şi ce nu, ce vrei să repeţi şi ce vrei să eviţi. Încearcă să-ţi reaminteşti evenimentele cât mai viu posibil. Aminteşte-ţi culorile, aspectele, sunetele, conversaţiile şi experienţele.

Experienţa poate deveni valoare, monedă, incredibilă sursă de apreciere. Dar aceasta se poate întâmpla doar dacă îţi faci timp pentru a o înregistra, a o cântări şi apoi a o transforma în ceva de valoare. În ultimă instanţă, nu este important ceea ce se întâmplă în viaţa ta. Mult mai important este ce faci cu ceea ce se petrece în viaţa ta. Iar pentru a face ceva pozitiv în legătură cu viaţa ta, trebuie să aduni informaţii valoroase din ea.

Un alt moment potrivit pentru reflecţie este cel de la sfârşitul unor perioade majore, cum ar fi o săptămână, o lună sau un an. La sfârşitul săptămânii, încearcă să petreci câteva ore pentru a reflecta şi cântări evenimentele ultimelor şapte zile. La sfârşitul lunii, acordă acestei activităţi o zi întreagă. Iar la sfârşitul unui an – o săptămână. Cântăreşte şi reflectă asupra lucrurilor care
s-au petrecut în viaţa ta.

Oamenii rafinaţi au învăţat să adune din trecut şi să investească în viitor. Astfel viaţa devine productivă şi chiar palpitantă. Nu trăi, pur şi simplu, un alt an. Adună anii precedenţi şi investeşte-i în următorul. Nu purta, pur şi simplu, o discuţie. Adună toate discuţiile trecute şi investeşte-le în următoarea.

Pune la punct o nouă disciplină. Descoperă prin observaţie cum funcţionează lucrurile în această lume. Nu admite niciodată ca cineva să poată spune că ţi-ai trăit viaţa fără a o descoperi. S-ar putea să nu mai fii în stare să faci tot ceea ce ai descoperit, dar asigură-te că descoperi tot ceea ce poţi face.

În timp ce îţi studiezi viaţa, asigură-te că studiezi atât părţile pozitive cât şi cele negative, atât succesele cât şi eşecurile. Eşecurile vieţii noastre sunt utile doar în cazul în care suntem capabili să învăţăm lecţiile lor. Adesea, ele sunt profesori mult mai buni decât succesele.

Una dintre cele mai bune modalităţi de a învăţa să facem ceva bine este să facem acel ceva prost. A face lucrurile greşit este un curs valoros în viaţă. Dar, cel mai important lucru, învaţă imediat lecţia!

Îţi sugerez să nu urmezi prea mult timp acest parcurs. Nu repeta de două ori una şi aceeaşi greşeală. Dacă poţi învăţa repede, atunci nu există un mod mai bun, mai eficient de a învăţa din experienţa personală.

Învaţă de la alţii

Un alt mod de a obţine cunoştinţe este unul indirect, prin intermediul experienţelor altor persoane. Poţi învăţa atât din succesele obţinute de alte persoane cât şi din eşecurile lor. Unul din motivele, pentru care Biblia este atât de valoroasă, constă în colecţia de povestiri umane din ambele părţi ale baricadei.
O serie de povestiri sunt denumite „exemple”. Mesajul este: fă ceea ce au făcut aceşti oameni. Cealaltă serie de povestiri poartă numele de „avertizări”. Mesajul este: nu face ceea ce au făcut aceste persoane. Ce bogăţie de informaţii!

Dacă povestea ta intră în cartea cuiva, asigură-te că este folosită ca exemplu, dar nu ca avertizare.
Există trei moduri în care cineva poate învăţa de la alţii:
1. Prin intermediul literaturii publicate, cum ar fi cărţile, casetele audio şi video.
2. Ascultând lucruri înţelepte sau prostii spuse de alţii.
3. Observând atitudinea câştigătorilor sau a învinşilor.
Să analizăm fiecare dintre aceste domenii.

Cărţi şi casete

Toţi oamenii de succes, pe care i-am întâlnit, sunt buni cititori. Citesc, citesc, citesc. Curiozitatea lor îi îndeamnă să citească. Pur şi simplu, trebuie să ştie. Ei caută, în mod constant, noi modalităţi de a deveni mai buni. Iată o frază de care trebuie să-ţi aminteşti permanent: toţi liderii sunt cititori.
Ce timpuri fantastice trăieşte generaţia de azi! Acces nelimitat la multitudinea de cărţi de succes, la publicaţiile electronice, la casete audio şi video. Această generaţie nu ştie ce înseamnă cenzura. Sistemul comunist avea grijă să-i radă în cap pe oameni, pentru a rămâne agramaţi, pentru a nu înţelege ce sistem diabolic îi conduce. Tinere, fii ca un burete, citeşte, citeşte, citeşte! Aculează informaţie utilă pentru obţinerea succesului.

Ştii că există mii de cărţi pe teme precum a fi mai puternic, mai decis, a fi un vorbitor mai bun, un lider mai eficient, un iubit mai bun, un om mai influent, cum să găseşti un prieten, cum să devii mai rafinat, cum să porneşti o afacere şi mii de alte subiecte utile? Şi totuşi, foarte mulţi oameni nu utilizează această bogăţie de cunoştinţe. Cum îţi explici aceasta?
Ştii că sute de oameni de succes şi-au pus pe hârtie poveştile lor, apte să-i inspire pe alţii? Şi totuşi oamenii nu vor să le citească. De ce? Cum îţi explici aceasta?
„Tipul” nostru este ocupat. El spune: „Ei bine, da. Dar dacă ai lucra acolo unde lucrez eu, ai ajunge târziu acasă. Va trebui să mănânci ceva, să te uiţi puţin la televizor ca să te relaxezi şi apoi să te bagi în pat. Nu ai cum să stai treaz jumătate de noapte şi să citeşti, să citeşti, să citeşti”. Şi tipul acesta a întârziat cu achitarea facturilor de plată. Este un bun muncitor, trudeşte din greu, este sincer. Ascultă atent! Poţi să fii sincer şi să munceşti din greu toatză viaţa şi totuşi să sfârşeşti falit, derutat şi în încurcătură. Trebuie să fii mai mult decât un muncitor bun. Trebuie să fii un bun cititor!

Acum, nu trebuie să citeşti cărţi jumătate de noapte (deşi, dacă eşti falit, nu este o idee proastă). Tot ce-ţi cer este să dedici zilnic treizeci de minute învăţăturii. Asta-i tot.
Vrei serios să faci ceea ce trebuie? Atunci transformă cele treizeci de minute într-o oră. Şi încă ceva important. Nu le rata niciodată. Amână o masă, dar nu cele treizeci de minute destinate învăţăturii. Cu toţii ne putem permite să trecem peste câteva mese, dar nici unul dintre noi nu-şi poate permite să piardă idei, exemple şi inspiraţie.
Biblia ne învaţă că oamenii nu pot trăi doar cu pâine. Ne spune că pe lângă mâncare, mintea şi sufletul nostru trebuie să se hrănească cu cuvinte. Din nefericire, cea mai mare parte a oamenilor suferă de malnutriţie mintală.
Unii oameni citesc atât de puţin, încât au o minte atinsă de rahitism. Nu numai că ar trebui să-ţi hrăneşti mintea, ci să te asiguri că ai o dietă mintală bine echilibrată. Nu-ţi hrăni mintea cu lucruri uşoare. Nu poţi trăi numai cu „bomboane”.
Consideră timpul acordat cititului ca pe un timp „al capturării comorii de idei”. Şi dacă cineva a găsit o scuză pentru a nu face acest lucru, cel puţin treizeci de minute în fiecare zi, atunci aş vrea s-o aud şi eu. Nici n-o să-ţi vină să crezi ce fel de scuze vei auzi!
Educă-te singur. Educaţia obişnuită îţi va oferi rezultate obişnuite. Uite care este venitul obţinut de cei care au o educaţie obişnuită şi decide dacă este ceea ce-ţi doreşti în această viaţă. Dacă nu, dacă vrei mai mult decât media, trebuie să începi să te educi singur. Alcătuieşte o bibliotecă. Una deosebită, fenomenală din punct de vedere al informaţiei pe care să o conţină. Nu uita să ai, în primul rând, Biblia cu toată învăţătura ei. O altă carte pe care ţi-o recomand este „De la idee la bani” de Napoleon Hill. Dacă nu ai citit-o încă, fă-o cât mai repede.

Vei învăţa cea mai importantă lecţie a vieţii: între cost şi valoare există o mare deosebire. Anterior, aveam obiceiul să întreb: „Cât costă aceasta?” Acum întrebarea mea sună altfel: „Cât valorează aceasta?” Din momentul când am început să-mi fundamentez viaţa pe valoare şi nu pe preţ, au început să se întâmple tot felul de lucruri importante.
Nu uita niciodată: eşti ceea ce citeşti.

De obicei, o bibliotecă, sau lipsa acesteia, îmi spune cine este persoana cu care dialoghez sau dacă acea persoană gândeşte. Alegerea cărţilor relevă gândurile predominante, dorinţele şi valorile unei persoane.
Ce spune biblioteca ta despre tine? Cititul nu este un lux, ceva făcut în timpul liber. Este o necesitate pentru cei ce vor să se dezvolte. Nu fi ca majoritatea care crede că absolvirea liceului sau a facultăţii, le dă dreptul să nu mai citească. Începe să citeşti, în mod deosebit, cărţi care te vor ajuta să-ţi eliberezi potenţialul interior.

Ascultatul

Ascultatul este un mod minunat de a învăţa. O idee nemaipomenită: găseşte o persoană care a obţinut un adevărat succes şi invit-o la masă. Şi apoi ce faci? Ai dreptate. Ascultă.

Încearcă. Cheltuieşte trei, patru sau cinci sute de lei, oferind o masă cu mai multe feluri de mâncare. Pune cât mai multe întrebări şi ascultă. Încearcă să dureze cel puţin două ore. Dacă eşti capabil să faci acest lucru, atunci vei învăţa suficiente strategii pentru a-ţi mări venitul şi a-ţi schimba viaţa.

Bineînţeles că ai dreptate. Oamenii săraci nu-i pot invita la masă pe cei bogaţi. Probabil că de aceea şi sunt săraci.
„Tipul” nostru va spune: „Dacă este bogat, să-şi plătească singur masa aia afurisită! Eu nu am de gând să cheltuiesc nici un ban. Şi în afară de asta, dacă ai lucra acolo unde lucrez eu, ai ajunge acasă târziu. Va trebui să mănânci ceva, să te uiţi puţin la televizor ca să te relaxezi şi apoi să te bagi în pat. Nu ai cum să petreci tot acest timp încercând să găseşti un bogătaş pe care să-l hrăneşti”. Şi tipul acesta a întârziat cu plata pentru facturi. Este un bun muncitor, un om care trudeşte din greu, este sincer. Însă poţi să munceşti din greu şi să fii sincer toată viaţa şi să sfârşeşti falit şi nefericit. Trebuie să fii mai mult decât un muncitor bun. Trebuie să fii un bun ascultător.

Observarea

Al treilea mod de a învăţa de la alţii este să observi. Observă cum strânge mâna cuiva bărbatul care a avut succes. Observă cum pune întrebări femeia care a avut succes. Observă comportamentul şi modul în care merg pe stradă oamenii de succes. Oamenii care o duc bine deţin obiceiurile succesului. Ei creează tiparele unui comportament de câştigător, precum cel rămas în urmă creează tiparele comportamentului de învins. Vrei să fii promovat? Observă-ţi superiorii. Vrei să câştigi la fel de mulţi bani ca şi unchiul tău? Observă cum îşi administrează banii şi stilul lui de viaţă.
Unul din motivele de a participa la seminarele oamenilor de succes este şansa de a-i observa. Nici o carte sau casetă nu poate transmite forţa silenţioasă a comunicării non-verbale.

http://www.libertatefinanciara.com/category/motivatie-si-dezvoltare/

Ce Este Adsense?


Ce Este Adsense? sau Ce este google adsense? Intrebari la care zilnic sute de oameni cauta raspunsul in google.

Ce este Google AdSense?


Google AdSense este un program de publicitate online. Detinatorii de pagini web plaseaza un cod cu publicitate de la Google pe pagina lor si primesc bani pe fiecare click facut pe aceste banere de catre vizitatori.

Cum lucreaza Google AdSense?

Sa presupunem ca esti student la Facultatea de Limbi Straine si esti pasionat de arta traducerii. Pe parcursul anilor de studii selectezi materiale bune, interesante si de folos pentru translatori. Dar la ce folos sa le tii doar in mapa ta? La un moment dat hotaresti sa iti faci un blog (pagina pe internet) cu metode de traduceri, sfaturi pentru translatori etc. Si te apuci de lucru…

Intre timp undeva este o companie care preda Engleza online si doreste sa isi faca publicitate. Compania “Y” se adreaseaza la Google ca aceastia sa le faca publicitate. Google le spune pretul, 1$ pe click pe de exemplu. Compania “Y”cumpara un numar de clickuri de la Google si aceastia elaboreaza un cod care tu il pui pe pagina ta si primesti 0.30 centi pentru click. Clickurile trebuie sa fie facute de persoane diferite si toate incercarile de a trisa se incheie cu blocarea contului tau.

Are rost sa-mi fac cont la Google AdSense?

Eu zic ca da. Sunt persoane care fac lunar peste 500$ si mai mult. Desigur nu e asa simplu sa ai atitea clickuri de la vizitatori diferiti. Dar sa spunem 100$ pe luna pentru inceput, e bine? Eu zic ca da!

Unde pot sa vad exemplu de Google AdSense?

Am inclus publicitatea de la Google la sfarsitul fiecarui articol. In cazul blogului meu am ales publicitate de tip text dar sunt si banere grafice. Toate tipurile de publicitate le poti vedea dupa ce iti faci un cont la AdSense.

Cum pot sa incep sa fac bani din Google Adsense?
Ai nevoie de un ghid care te va instructa pas cu pas. Iti recomand acest ghid pentru incepatori care te va ghida pas cu pas cum sa incepi sa faci bani cu google adsense. In ghid sunt multe imagini care vor ajuta la o perceptie mai buna.
sursa este http://www.libertatefinanciara.com/.

Afaceri pe internet - mit sau realitate.

Cine nu-și dorește ceva de genul te scoli dimineața beai o cafeluța cu ceva bun îți deschizi laptopul și începi a-ți monitoriza activitățile făra a pleca la oficiu să lucrezi pentru cineva(bine dacă e oficiu), în plus să ai un venit de cel puțin o mie euro lunar. Frumos nu?
Fumos puțin incredibil dar destul de real!!!
Eu (autorul) nu pot să mă laud cu așa succese dar am ceva timp de cînd studiez acest fenomen al afacerilor online, undeva mai bine de 3 ani de zile(studiind mai faceam și mici practici în domeniu), vreau să spun că e destul să căutați mai minuțios pe net și veți găsi lucruri și exemple destul de interesante.
Eu am călcat pe multe greble înainte de a înțelege cu adevărat ce înseamnă o afacere online și vă spun oameni buni fiți atenți și nu vă pierdeți timpul cu tot felul de programe de afiliere sau sponsori care plătesc cite 0.25$ per click, da, sunt care plătesc dar ve-ți strînge acești bani timp de o lună și o duzină de timp pierdut ca în final să vă achitați numai accesul la internet. Activități de business pe internet presupune dacă nu un capital in valută atunci cel puțin un capital serios format din cunoștințe. Aici va fi nevoie să studiați mult și intensiv, fără ca cineva să vă oblige, veți avea nevoie de multă ambiție și perseverență nemaivorbind de timp.
Să lucrezi pentru sine asta înseamnă că vei lucra mult mai mult decît pentru cineva 8 sau 10 ore pe zi, dar se știe că foarte puțini au ajuns in starea financiară favorabilă fără muncă, deci dacă vă este frică de multă muncă și ochi roșii eu propun s-o lăsați capoi veți pierde timpul degeaba, aici nu e loc pentru lenevie !!! Dar dacă munca îți aduce satisfacție morală și bucurie atunci te poți socoti un om fericit și poți să începi cînd dorești.
To be continued ...

14 iunie 2011

Sectorul TIC din R. Moldova – dinamică pozitivă şi tendinţe ascendente.

ATIC: Sectorul TIC din R. Moldova – dinamică pozitivă şi tendinţe ascendente
Potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Companiilor Private din Domeniul TIC (ATIC), sectorul IT din Republica Moldova a înregistrat o creştere semnificativă pe parcursul ultimilor 4-5 ani.

Principalii indicatori care atestă acest fapt sunt:
1. Majorarea semnificativă a numărului companiilor care activează în sectorul TIC (de la 376 înregistrate în anul 2005 la 1200 companii în anul 2010);
majorarea cotei procentuale a sectorului TIC în PIB (de la 8,3% in 2005 la 10% in 2010);
2. Creşterea numărului de angajaţi din sectorul TIC (de la 16,5 la 20,5 mii în 2010, comparativ cu 2005).

Sectorul a reuşit sa depăşească cu succes criza economică, promiţînd atragerea investiţilor şi crearea unui număr important de locuri de muncă pe parcursul următorilor 3-4 ani. Strategiile de dezvoltare ale companiilor membre ATIC preconizează creşteri de pînă la 800 locuri de munca anual.

Asociaţia Naţională a Companiilor Private din Domeniul TIC are drept scop fortificarea capacităţilor sectorului TIC şi valorificarea plenară a oportunităţilor pe care acesta le generează, precum şi crearea premiselor pentru creşterea economică şi dezvoltarea durabilă a ţării.

Sursa este: www.itmoldova.com

Modele de afaceri on-line.

Așa începem, deci primul meu articol pe blog va fi o mica caracterizare introducere sau definire al business-ului pe internet, in viziunea mea și a altor autori desigur.
Începînd cu începutul vreau să spun că business-ul on-line în principiu este același business off-line, doar că totul se produce in fața computatorului (nu ar fi corect să spun calculator deși e mai simplu). Deci are loc același schimb de marfuri și prestări servicii contra plată desigur. În continuare voi da cîteva exemple concrete:
1. Web site corporativ - Deși acest lucru nu este cu adevărat o afacere online ci mai degrabă prezența businessului off-line pe internet adica prin intermediul unui site web se pot aduce mai mulți cumpărători consumatori sau parteneri pentru afacere. Exemple pot fi site-uri informative care conțin informație despre firmă și serviciile sau produsele propuse spre vînzare, citeva exemple de site-uri corporative www.avon.com www.samsung.com www.mercedes-benz.com.
2. Servicii WEB. Servicii WEB includ: e-mail, directoare, plată online, piața online si multe altele. În această categorie putem include de asemenea, unele servicii care sunt pregătite de ordine şi ar putea fi livrate on-line: web design, design grafic, internet marketing, traduceri, cercetare de piaţă etc, veniturile sunt din taxe lunare şi vânzări. În cazul în care serviciile sunt gratuite site-uri sunt monetizate prin publicitatea plasată pe site, exemplu cunoscutul site Moldav www.999.md.
3. Magazin on-line: Prima cerință pentru a deschide un magazine on-line este sa ai produse spre vinzare, dar pe lingă asta mai sunt și alte momente tehnice dar este nevoie si de un personal adecvat pentru a construi promova si intreține magazinul. În sine acest model de magazin este mai ieftin ca unul amplasat fizic intr-un loc anumit ceea de ce aveți nevoie este doar oficiul si depozitul, ca marfă puteți să vindeți absolut totul ce se poate vinde dar mai des avem de a face cu diferite echipamente electronice sau cărti. Venitul in general vine din vinzări, achitările tot se fac on-line sau in bani gheață la primirea produsului livrat.
4. Magazin afiliat: Aspectul WEB al unui magazin afiliat este ca aceluiași magazin on-line adevărat diferența consta in faptul ca voi veți vinde produsele pe care nu le posedați si nu trebuie sa aveți grijă de sistemul plată și de livrare, la sfîrșitul lunii veți primi comisioanele pentru vinzările făcute, un tip de intermediar sau partener să-i spunem așa. Acesta este un model bun pentru a începe o afacere pe internet pentru că puteți să vindeți ce doriți nefăcînd investiții considerabile.
5. Site-uri informative. Bloguri, forumuri, știri on-line, reviste electronice, enciclopedii on-line, site-uri specializate etc, pot fi tratate ca site-uri informative. În general, informaţiile de pe internet sunt gratuite dar dacă deţineți informaţii specifice sau greu accesibile ea s-ar putea vinde, şi-ar face un profit bun. Principalul venit cu privire la site-urile informative provin din vînzarea de spaţiu publicitar, din recomandări şi din vînzări sau din programe de afiliere.


Acestea sunt doar citeva exemple de afaceri on-line, in general toate afacerile pe internet provin din off-line, dar trebuie de menționat faptul că apariția internetului a făcut o revoluție destul de importantă în domeniul business-ului. Suntem in secolul XXI socotit dea dreptul secolul tehnologiilor informaționale și parcă nu ne putem imagina viața fără un telefon mobil nemaivorbind de generația tinără care este incă în curs de formare și asupra cărora tehnologiile vor avea un impact mult mai puternic, cine știe ce servicii gen facebook sau google vor aparea in viitor aici este nevoie doar de o dorința puternica ca de la început și de un site web desigur.

Andrei.